*sigilár, -ă adj. (fr. sigillaire). Relativ la sigile. adjectivsigilar
SIGILÁRE, sigilări, s. f. Acțiunea de a sigila și rezultatul ei; pecetluire; sigilat1. – V. sigila. substantiv femininsigilare
SIGILÁRE s.f. Acțiunea de a sigila și rezultatul ei; sigilat. [< sigila]. substantiv femininsigilare
sigiláre s. f., g.-d. art. sigilắrii; pl. sigilắri substantiv femininsigilare
SIGILÁRE, sigilări, s. f. Acțiunea de a sigila și rezultatul ei; pecetluire; sigilat1. – V. sigila. substantiv femininsigilare
SIGILÁ, sigiléz, vb. I. Tranz. A pune, a aplica un sigiliu (2); a închide o scrisoare, un pachet, o încăpere etc. prin aplicare de sigilii (2); a pecetlui. – Din lat., it. sigillare. verb tranzitivsigila
SIGILÁ vb. I. tr. A aplica un sigiliu, a pecetlui. [< lat. sigilare, cf. it. sigillare]. verb tranzitivsigila
sigilá (a ~) vb., ind. prez. 3 sigileáză verb tranzitivsigila
sigilà v. a pecetlui. verb tranzitivsigilà
SIGILÁ, sigilez, vb. I. Tranz. A pune, a aplica un sigiliu (2); a închide o scrisoare, un pachet, o încăpere etc. prin aplicare de sigilii (2); a pecetlui. – Din lat., it. sigillare. verb tranzitivsigila
*sigiléz v. tr. (lat. sigillare). Pecetluĭesc, aplic ceară pe care imprim sigilu: sigilez o scrisoare, un act, o ușă (ca să sechestrez). Fig. Cimentez, întăresc: sigilez o amiciție. V. stampilez. verb tranzitivsigilez
sigilare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | sigilare | sigilarea |
plural | sigilări | sigilările | |
genitiv-dativ | singular | sigilări | sigilării |
plural | sigilări | sigilărilor |