*indolént, -ă adj. (lat. in-dolens, -éntis, pe care nu-l doare nimica, d. dolére, a durea). Nesimțitor, nepăsător, apatic: om, popor indolent. Adv. Cu indolență. adjectivindolent
indolént adj. m., pl. indolénți; f. indoléntă, pl. indolénte adjectivindolent
indolent a. lipsit de energie, nesimțitor. adjectivindolent
INDOLÉNT, -Ă, indolenți, -te, adj. Care este lipsit de energie; nepăsător, apatic; leneș, trândav. – Din fr. indolent, lat. indolens, -ntis. adjectivindolent
INDOLÉNT, -Ă, indolenți, -te, adj. Lipsit de energie, nepăsător, nesimțitor, apatic. adjectivindolent
INDOLÉNȚĂ s.f. Lipsă de energie; lene, nepăsare; apatie. [Cf. fr. indolence, lat. indolentia]. substantiv femininindolență
*indolénță f., pl. e (lat. in-dolentia). Nesimțire, nepăsare, apatie: indolența Țiganilor. substantiv femininindolență
indolénță s. f., g.-d. art. indolénței; pl. indolénțe substantiv femininindolență
indolență f. nesimțire morală, trândăvie intelectuală. substantiv femininindolență
INDOLÉNȚĂ, indolențe, s. f. Lipsă de energie; nepăsare, apatie; lene, trândăvie. – Din fr. indolence, lat. indolentia. substantiv femininindolență
INDOLÉNȚĂ, indolențe, s. f. Nepăsare, nesimțire, moliciune, apatie. Nu trebuie să se uite nici o clipă că indolența și birocratismul ascund de multe ori manifestări ale dușmanului de clasă. SCÎNTEIA, 1951, nr. 1934. substantiv femininindolență
indolență | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | indolență | indolența |
plural | indolențe | indolențele | |
genitiv-dativ | singular | indolențe | indolenței |
plural | indolențe | indolențelor |