gălbează definitie

gălbeáză și călbeáză f., pl. eze (alb. kălĭbază, și gălĭbază. O boală de ficat la oĭ (distomum hepáticum) produsă de un verme [!]. O plantă, fĭerea pămîntuluĭ (marchántia polymórpha). – În nord gălbază. substantiv feminingălbează

gălbeáză, -e, (călbează, călbază), s.f. – 1. Vierme parazit (Distomum hepaticum; Fasciola hepatica). 2. (med.) Boală de ficat a ovinelor și bovinelor: Boală a ficatului la oi: „Pe la noi, pe valea gioasă, / Pier oile de călbază” (Bârlea 1924 II: 12). – Cuvânt autohton, cf. alb. këlbázë, gëlbázë (Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Russu 1981). substantiv feminingălbează

gălbeáză s. f., g.-d. art. gălbézei; pl. gălbéze substantiv feminingălbează

gălbează (călbează) f. 1. boală de ficat a oilor: toată turma zace de rea gălbează GR. AL.; 2. vierme stricăcios viilor (Distomum hepaticum); 3. plantă parazită care își suge din trifoiu nutrimentul, făcându-l astfel să îngălbenească și să piară (Cuscuta epithymum). [Albanez KĂLBAZĂ, GĂLBAZĂ]. substantiv feminingălbează

GĂLBEÁZĂ, gălbeze, s. f. 1. Vierme parazit care trăiește în căile biliare ale ovinelor și bovinelor (Fasciola hepatica). 2. Boală de ficat a ovinelor și a bovinelor, provocată de gălbează (1). 3. Numele a patru specii de plante parazite din familia cucutei: a) Cuscuta trifolii; b) torțel (Cuscuta campestris); c) torțel (Cuscuta epithymum); d) torțel (Cuscuta europea). – Cf. alb. kël'bazë, gël'bazë. substantiv feminingălbează

GĂLBEÁZĂ, gălbeze, s. f. Boală de ficat la oi (rar la alte vite), produsă de un vierme (Distomum hepaticum) care se găsește în ficat. Spune-i că turma toată zace de rea gălbează. ALEXANDREASCU, M. 394. Sănătate-n tîrlă, că oile mor de gălbează, răspuns ironic la urările cuiva, făcute după ce am suferit o pagubă. – Variante: gălbáză (HOGAȘ, M. N. 190, ȘEZ. IX 170), gălbeáță (ALECSANDRI, T. I 408) s. f. substantiv feminingălbează

gălbeáză (gălbéze), s. f. – 1. Boală a ovinelor. – 2. Plantă (Marchetia polymorpha). – Var. călbează. Mr. gălbadză. Lat. clāvĕlla, cu metateza *calvella › *călbea și cu suf. -ză, cf. fr. clavelée „boală, dropică”, it. chiavello (Battisti, II, 896). Compunerea cu -ză este curentă în rom., cf. cinteză, pupăză, spetează, sfîrlează, etc. Schimbarea c › g, care apare frecvent la inițială, pare a indica o confuzie cu galben. În sfîrșit, numele plantei se datorează întrebuințării ei în medicina populară cf. sp. hepatica. Se consideră în general că etimonul cuvîntului este alb. gëljbazë sau këljbazë (Cihac, II, 717; Meyer 222; Pușcariu 696; Philippide, I, 256 și II, 702; Pascu, II, 220; DAR; Capidan, Raporturile, 530; Candrea; Scriban; Rosetti, II, 113); însă alb. nu a fost explicat pînă în prezent și rezultatul lui pare a indica un împrumut din rom. În aceeași situație se află ngr. ϰαλμπάτσα (Meyer, Neugr. St., II, 75; Murnu, Lehnwörter, 26), și săs. galbiaze. Legătura cu chelbe, sugerată de DAR, nu este evidentă. Pentru Lahovary 327, este vorba de un cuvînt anterior indoeurop. Der. gălbeji (var. gălbezi, călbeji, călbezi, îngălbeji), vb. (a se înbolnăvi de dropică; a deveni palid, a se îngălbeni), în al cărui al doilea sens a intervenit o încrucișare cu galben; gălbenos (var. gălbăjos, gălbăcios, călbejos), adj. (bolnav de dropică; palid, galben); gălbejoasă (var. gălbejeală), s. f. (gălbeneală); gălbășoară s. f. (plantă, Lysimachia vulgaris). După Scriban, der. s-ar explica mai bine plecînd de la galben, cu schimbare de suf. galbĭnus › galbĭdus; însă această ipoteză nu pare corectă. substantiv feminingălbează