www.ReduPedia.ro
Definitie urare - ce inseamna urare - Dex Online

urare definitie

uráre s. f., g.-d. art. urắrii; pl. urắri substantiv feminin urare

uráre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a ura. Felicitare. – Vechĭ urăcĭune. substantiv feminin urare

urare f. 1. acțiunea de a ura; 2. felicitare, gratulațiune; 3. pl. panglici de diferite colori la căciula mortului (cu acest sens, vorba se aude în Muscel). substantiv feminin urare

URÁRE, urări, s. f. Acțiunea de a ura2 și rezultatul ei; conținutul unei urări; urat1. – V. ura2. substantiv feminin urare

oráție și ur- f. (pol. oracya, d. lat. oratio. V. orațiune). Sec. 18. Discurs de salutare. Azĭ. Lit. Urare de nuntă, epitalam. – Poporu nu zice de cît [!] urare. substantiv feminin orație

a împărți urări de mamă expr. (glum., eufem.) a înjura (pe cineva) de mamă. substantiv feminin aîmpărțiurăridemamă

ur, a urá, V. urez. verb tranzitiv ur

URÁ2 vb. tr. a exprima o dorință de bine la adresa cuiva; a felicita; a colinda, recitând versuri populare. (< lat. orare) verb tranzitiv ura

úra1 interj. verb tranzitiv ura

urá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 ureáză verb tranzitiv ura

urà v. a dori noroc: a ura de Anu-nou. [Lat. ORARE, a grăi]. verb tranzitiv urà

urá (-réz, át), vb.1. A cuvînta, a vorbi în public pentru a emoționa, pentru a convinge sau pentru a binecuvînta. – 2. A face urări de fericire, a binecuvînta, a felicita. – 3. A cînta sau a recita versuri cu ocazia Anului Nou. – Mr. or, ura. Lat. ōrāre (Cipariu, Gram., 44; Densusianu, Rom., XXVIII, 61; Șeineanu, Semasiol., 86; Pușcariu 1830; Densusianu, GS, II, 20; REW 6081), cf. it. orare, prov., cat., sp., port. orar, v. fr. orer, alb. ureum, uron (Philippide, I, 649). – Der. urăciune, s. f. (urare; felicitare; cîntec de sărbătoare), cf. orație; urat, s. n. (felicitare); urător, s. m. (persoană care umblă cu uratul); urătură, s. f. (formulă de felicitare cîntată); urări, s. f. pl. (panglici multicolore cu care se împodobește căciulița tinerilor morți) în Munt. verb tranzitiv ura

URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. – Lat. orare. verb tranzitiv ura

ur'î (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất verb tranzitiv urî

urî (-rắsc, -ît), vb.1. A dușmăni, a antipatiza puternic. – 2. (Refl.) A se plictisi, a se sătura de cineva sau de ceva. – Mr. urăscu, urîre. Lat. hŏrrescĕre, vulg. *hŏrrῑre (Pușcariu 1823; Densusianu, GS, II, 21; REW 4185), cf. alb. uren (Phlippide, II, 644). – Der. ură, s. f. (dușmănie, aversiune; plantă, Gymnadenia conopea); urîcios (var. uricios), adj. (antipatic, nesuferit; ursuz, arțăgos); urîciune (var. uriciune, Mold. urăciune), s. f. (înv., ură, aversiune; plictiseală, urît; stîrpitură, avorton; hidoșenie); urît, adj. (desfigurat, oribil, hidos; repugnant, josnic); urîtor, adj. (care urăște); urîți, vb. (a sluți); urîțenie, s. f. (hidoșenie). Din rom. provine rut. urytnyi „urît” (Candrea, Elemente, 409). verb tranzitiv urî

urî v. 1. a voi cuiva răul: a urî pe dușmanii săi; 2. a avea antipatie pentru a urî minciuna; 3. a simți urîtul, a se plictisi: i se urăște singur. [Lat. HORRESCERE]. verb tranzitiv urî

URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva, ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere). verb tranzitiv urî

uréz și (rar) ur, a urá v. tr. (lat. âuguro, -áre, a ura, a prezice după auguriĭ, de unde s´a făcut *agurare, *aurare, urare, cam ca ascultare d. auscultare, ĭar g între vocale a căzut ca și în ĭeŭ, curea, graur, d. ego, corrigia, graculus și ca și în fr. bonheur, d. bonum augurium. În zadar îl derivă uniĭ d. orare, a ruga !). Doresc cuĭva noroc: îțĭ urez biruință ! Recit umblînd cu buhaĭu pe la case: unu ură, patru fură, doĭ cotroboĭesc [!] pin [!] șură! verb tranzitiv urez

urắsc, a -î́ și (vechĭ) urésc, a v. tr. (lat. horresco, -éscere, mă zbîrlesc, mă înfior; horridus, zbîrlit. V. oribil, urdoare. Cp. cu sturăsc). Nu ĭubesc, îmĭ displace, mĭ-e antipatic: a-ĭ uri pe mincinoșĭ, a urî mincĭuna. A ți se urî, a te plictisi: era așa de fericit, în cît [!] i se urîse cu binele. V. ghimpos. verb tranzitiv urăsc

a i se urî cu binele expr. a acționa în dezacord cu interesele personale. verb tranzitiv aiseurîcubinele

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului urare

urare   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular urare urarea
plural urări urările
genitiv-dativ singular urări urării
plural urări urărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z