concertant definitie

CONCERTÁNT, -Ă adj. Care concertează, care cântă un concert. ◊ Gen concertant = gen muzical dezvoltat în sec. XVII-XVIII ca urmare a perfecționării instrumentelor și a apariției concertului; domeniu de manifestare a virtuozității instrumentale întruchipate de un solist acompaniat de restul ansamblului; simfonie concertantă = simfonie în care două sau mai multe instrumente au rolul dominant în orchestră; voce concertantă = voce principală într-un cor. [Cf. it. concertante, fr. concertant]. adjectivconcertant

CONCERTÁNT, -Ă adj. cu caracter de concert. ◊ simfonie ~ă = simfonie în care două sau mai multe instrumente au un rol dominant în orchestră; voce ~ă = voce cu caracter de virtuozitate solistică într-un ansamblu coral. (<fr. concertant) adjectivconcertant

concertánt (cu caracter de concert) adj. m., pl. concertánți; f. concertántă, pl. concertánte adjectivconcertant

CONCERTÁNT, -Ă, concertanți, -te, adj. Cu caracter de concert (1). ◊ Simfonie concertantă = compoziție muzicală rezultată din îmbinarea simfoniei și a concertului instrumental. Voce concertantă = voce principală cu caracter solistic-virtuoz într-un ansamblu coral. – Din fr. concertant. adjectivconcertant

CONCERTÁNT, -Ă, concertanți, -te, adj. (Mai ales în e x p r.) Simfonie concertantă = simfonie în care două sau mai multe instrumente au, alternativ, un rol dominant în orchestră. Voce concertantă = voce principală cu ca­racter solistic-virtuos într-un ansamblu coral. adjectivconcertant