acompania definitie

ACOMPANIÁ vb. I. tr. 1. A însoți cu vocea sau cu un instrument partea principală a unei bucăți muzicale. 2. A însoți, a întovărăși pe cineva. [Pron. -ni-a, p.i. 3,6 -iază, 4 -iem, ger. -iind. / < fr. accompagner, cf. it. accompagnare]. verb tranzitivacompania

ACOMPANIÁ vb. tr. 1. a susține cu vocea sau cu un instrument partea principală a unei bucăți muzicale. 2. a însoți pe cineva. (< fr. accompagner) verb tranzitivacompania

ACOMPANIÁ, acompaniez, vb. I. Tranz. 1. A însoți o melodie cântată din gură sau dintr-un instrument muzical cu altă melodie, în armonie cu cea dintâi, cântată din gură, dintr-un instrument sau dintr-un grup de instrumente. 2. A întovărăși, a însoți pe cineva. [Pr.: -ni-a] – Fr. accompagner. verb tranzitivacompania

acompaniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 acompaniáză, 1 pl. acompaniém (-ni-em); conj. prez. 3 să acompaniéze; ger. acompaniínd (-ni-ind) verb tranzitivacompania

acompanià v. 1. a însoți (din amicie sau politeță), a petrece pe cineva; 2. a însoți cu un instrument sau cu vocea partea principală a unei bucăți muzicale. verb tranzitivacompanià

ACOMPANIÁ, acompaniez, vb. I. Tranz. 1. A susține o melodie printr-un acompaniament muzical (vocal sau instrumental); a ține isonul. 2. A întovărăși, a însoți pe cineva. [Pr: -ni-a] – Din fr. accompagner. verb tranzitivacompania

ACOMPANIÁ, acompaniez, vb. I. Tranz. 1. A însoți, a susține o melodie cîntată din gură sau dintr-un instrument muzical, cu altă melodie, în armonie cu cea dintîi, cîntată din gură, dintr-un instrument sau dintr-un grup de instrumente. Văzu... o jună fată... acompaniind sunetele ușoare a unor note dumnezeiești cu glasul ei dulce. EMINESCU, N. 46. 2. (Franțuzism) A întovărăși, a însoți, a petrece -pe cineva, a merge împreună cu cineva. Poți să mă acom- paniezi pînă la gară? – Pronunțat: -ni-a. verb tranzitivacompania

*acompaniéz v. tr. (fr. accompagner). Merg împreună cu cineva, conduc, însoțesc. Escortez. Muz. Cînt împreună cu cineva. verb tranzitivacompaniez