chelălăială definitie

CHELĂLĂIÁLĂ, chelălăieli, s. f. Urlet jalnic, ascuțit și repetat. [Var.: schelălăiálă s. f.] – Din chelălăi + suf. -eală. substantiv femininchelălăială

chelălăiálă s. f., g.-d. art. chelălăiélii; pl. chelălăiéli substantiv femininchelălăială

CHELĂLĂIÁLĂ, chelălăieli, s. f. Sunet tânguitor și repetat scos de câini sau rar, de alte animale; chelălăit¹, scheunat, chelălăitură. [Pr.: -lă-ia-] – Chelălăi + suf. -eală. substantiv femininchelălăială

CHELĂLĂIÁLĂ, chelălăieli, s. f. Lătrătură jalnică, plîngătoare. [Cățelul] venea lîngă zăvod, îl măsura cu un ochi ambiguu și apoi, ca din senin... printr-o năvală în coastă, îl prăbușea ca într-o prăpastie de spaima și de chelălăială. GALACTION, O. I 303. – Variantă: schelălăiálă (C. PETRESCU, Î. II 226) s. f. substantiv femininchelălăială