boabă, boabe s. f. 1. (act.) cuvînt, replică (dintr-un rol). 2. (stud.) examen restant. 3. (intl.) condamnare. 4. glonț. 5. (la pl.) bani. 6. (în fotbal) gol. substantiv femininboabă
BOÁBĂ, boabe, s. f. 1. Fruct cărnos (și rotund) al unor plante, în mijlocul căruia se găsesc sâmburii. 2. Bob2 (3). ◊ Expr. A nu ști (sau a nu pricepe, a nu zice) (nici o) boabă = a nu ști (sau a nu pricepe, zice) nimic. – Comp. sb. boba. substantiv femininboabă
boábă (fruct) s. f., g.-d. art. boábei; pl. boábe substantiv femininboabă
boábă (oa dift.) f., pl. e (d. bob, pl. boabe, saŭ d. sîrb. boba). Bacă, bobiță: o boabă de strugure. Bob, bobiță, grăunte: o boabă de mazăre, de mărgăritar. Broboană: boabe de sudoare eraŭ pe fruntea luĭ. A nu ști boabă (saŭ boacă) din ceva, a nu ști nimica, a fi foarte ignorant. substantiv femininboabă
boabă f. 1. fruct rotund și mic: boabă de strugure; 2. picătură (de sudoare); 3. fig. pic (după o negațiune): dacă nu știi boabă de carte CR. [Serb. BOBA]. substantiv femininboabă
BOÁBĂ, boabe, s. f. 1. (Specie de) fruct cărnos (și sferic) cu sâmburele sau sâmburii în mijloc; bacă. 2. Bob1 (1). ◊ Expr. A nu ști (sau a nu pricepe, a nu zice) (nicio) boabă = a nu ști (sau a nu pricepe, zice) nimic. – Cf. sb. boba. substantiv femininboabă
BOÁBĂ, boabe, s. f. 1. Fructul cărnos și rotund al unor plante (ca vița de vie, agrișul etc.), în mijlocul căruia se găsesc sâmburii. V. b o b. Vinu-i...din boabe roșioare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 373. 2. (Rar) Bob3 (3). Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii, E stăpînul fără margini peste marginile lumii. EMINESCU, O. I 132. ◊ Expr. (Ca o întărire a negativului) A nu ști (sau a nu pricepe etc.) boabă (sau nici o boabă) =a nu ști (sau pricepe etc.) de loc, nici un pic. [Fetița] clăpăi pe nerăsuflate o fabulă, fără să priceapă boabă. CARAGIALE, S. 9. Sărmane omule, dacă nu știi boabă de carte, cum ai să mă înțelegi? CREANGĂ, A. 17. (Eliptic) Poți tu să citești ce zice aici? – Ba nici boabă, răspunse el. ISPIRESCU, L. 270. A nu zice (nici o) boabă (Mută) sau (nici) două boabe legănate = a nu zice absolut nimic, nici o vorbă, nici pis. Băiatul n-a mai zis boabă. □ Se zăpăci pînă într-atîta, de nu știu deocamdată să zică nici două boabe legănate. ISPIRESCU, L. 387. substantiv femininboabă
a da o boabă expr. (sport) a înscrie un gol. substantiv femininadaoboabă
a ști boabele expr. (act.) a ști bine rolul. substantiv femininaștiboabele
a da cu boabele expr. (act.) a-și spune rolul; a declama, a recita. substantiv femininadacuboabele
a nu ști o boabă / o boacă / o buche expr. 1. a nu ști nimic, a fi complet ignorant. 2. a fi necultivat / neșcolit. substantiv femininanuștioboabă
boabă | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | boabă | boaba |
plural | boabe | boabele | |
genitiv-dativ | singular | boabe | boabei |
plural | boabe | boabelor |