blagoslovit definitie

blagoslovi, blagoslovesc v. t. a bate, a lovi. verb tranzitivblagoslovi

BLAGOSLOVÍ, blagoslovesc, vb. IV. Tranz. (Bis.; adesea fig.) A binecuvânta. – Slav (v. sl. blagosloviti). verb tranzitivblagoslovi

blagosloví (a ~) (înv., fam.) (-gos-lo-/-go-slo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. blagoslovésc, imperf. 3 sg. blagosloveá; conj. prez. 3 să blagosloveáscă verb tranzitivblagoslovi

blagoslovì v. a binecuvânta. [Slav. BLAGOSLOVITI]. verb tranzitivblagoslovì

BLAGOSLOVÍ, blagoslovesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și fam.; adesea fig.) A binecuvânta. – Din sl. blagosloviti. verb tranzitivblagoslovi

BLAGOSLOVÍ, blagoslovesc, vb. IV. Tranz. 1. (Bis.) A binecuvînta. [Călugărul] căpăta... de la unul ori de la altul un pahar cu rachiu și îi blagoslovea pe drepții-credincioși. PAS, L. I 91. Blagoslovește-mi turbinca asta, că ori pe cine-oi vrea eu, să-l vîr într-însa. CREANGĂ, P. 300. ♦ Expr. (În formule de politețe cu care se salută preoții și călugării) Blagoslovește, cinstite părinte! CREANGĂ, P. 110. ◊ Fig. (Familiar) A înjura. [Popa] murmură... o vorbă urîtă, ca răspuns la vorbele urîte cu care era încredințat că-l blagosloveau. PAS, L. I 14. 2. (Glumeț, rar) A atinge, a lovi; a face de petre­canie. Vînătorul, venind într-un tîrziu, îl blagoslovi [pe lup]. ȘEZ. VI 156. verb tranzitivblagoslovi

blagoslovésc v. tr. (vsl. blagosloviti). Binecuvîntez. verb tranzitivblagoslovesc