pahar definitie

pahár (paháre), s. n. – Vas de băut, cupă. Sl. (sb., cr., slov.) pehar (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 238), cf. alb. pehar, ceh., rut., mag. pohár.Der. paharnic, s. m. (cupar, ceașnic; strîngător de impozite de la cîrciumi); mare paharnic, s. m. (boier care avea grijă de băutura domnului; boiernaș din Mold. care era în același timp pîrcălab de Cotnari și de Hîrlău), din sl. pachariniku (Drăganu, Dacor., VI, 247; mai puțin probabilă der. din mag. pohárnok, propusă de L. Treml, Hung. Jb., IX, 282); păhărnicească, s. f. (nevastă de paharnic); păhărnicel, s. m. (slujbaș la crama domnească); păhărnicie, s. f. (slujba de paharnic; înv., impozit, dreptul de cîrciumă); păhăruț, s. m. (lăcrimioară, Convallaria maialis). – Din rom. provin bg. pahar (Capidan, Raporturile, 223) și bg. din Trans. paharo (Miklosich, Bulg., 129). substantiv neutru pahar

pahár n., pl. e (rut. pohar, puhar, pugar, pol. puhar, puchar, ceh. pohár, sîrb. pehar, bg. pahar, ung. pohár, care se reduc la germ. pëchar, bëchar, ngerm. becher, de unde și it. bicchiere). Vas de sticlă (maĭ rar de metal orĭ de lemn) din care se bea apă, vin, bere, ceaĭ, lapte: un pahar de cristal, un pahar de (pentru) vin. Conținutu acestuĭ vas: am băut un pahar de vin (greșit cu vin). V. ceașcă, cupă, pocal. substantiv neutru pahar

pahár s. n., pl. paháre substantiv neutru pahar

pahar n. 1. vas de băut de sticlă; 2. ceea ce conține: a băut trei pahare; 3. Med. pop. ventuză: a pune cuiva pahare. [Rut. POHAR]. substantiv neutru pahar

PAHÁR, pahare, s. n. 1. Vas de sticlă, de metal, de material plastic etc., de diferite forme ori mărimi, din care se bea apă sau alte lichide; p. ext. conținutul unui asemenea vas; vasul împreună cu conținutul. ◊ Pahar dulce (sau de dar) = pahar de vin sau de țuică (îndulcit cu miere), care se oferă oaspeților la nuntă și pentru care aceștia dăruiesc mirilor bani. ◊ Loc. adj. Bun de pahar = care obișnuiește să bea băuturi alcoolice; care rezistă la băutură. ◊ Loc. adv. La un pahar de (sau cu) vin = în timp ce bea (împreună cu alții), la băutură; p. ext. la chef, la petrecere. ◊ Expr. A fi sau a ține etc. (ceva) (ca un) pahar = a fi sau a ține foarte curat. 2. Fig. Necaz, suferință, durere, chin. ◊ Expr. A i se umple (cuiva) paharul sau a(-i) fi plin paharul = a îndura prea multe suferințe morale, a nu mai putea suporta durerea, suferința etc. 3. (Pop.) Ventuză (pentru bolnavi). [Var.: (înv. și reg.) păhár s. n.] – Din magh. pohár, sb. pehar. substantiv neutru pahar

PĂHÁR s. n. v. pahar. substantiv neutru păhar

a pupa paharul expr. a bea. substantiv neutru apupapaharul

plânge paharul! expr. (glum.) paharul e gol!, toarnă în pahare! substantiv neutru plângepaharul

a bea paharul până la fund expr. a îndura un necaz / o durere până la capăt. substantiv neutru abeapaharulpânălafund

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului pahar

pahar   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular pahar paharul
plural pahare paharele
genitiv-dativ singular pahar paharului
plural pahare paharelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z