asumare definitie

*asúm, a -á v. tr. (fr. assumer, d. lat. assúmere. V. consum). Ĭaŭ asupra mea, mă însărcinez cu: îmĭ asum răspunderea aptuluĭ. verb tranzitivasum

ASUMÁ vb. I. tr. 1. A-și lua (ceva) asupra sa; a se angaja la îndeplinirea unui lucru. 2. A accepta ca ipoteză o propoziție (judecată) pentru a constata consecințele care rezultă din ea. [P.i. asúm, 3,6 -mă. / < fr. assumer]. verb tranzitivasuma

ASUMÁ vb. I. tr., refl. a(-și) lua asupra sa; a se angaja la îndeplinirea unei lucrări. II. tr. a accepta ca ipoteză o propoziție (judecată) pentru a constata consecințele ce rezultă din ea. (< fr. assumer, lat. assumere) verb tranzitivasuma

ASUMÁ, asúm, vb. I. Tranz. A lua ceva asupra sau pe seama sa; a se angaja să îndeplinească ceva. A-și asuma o răspundere. – Fr. assumer (lat. lit. assumere). verb tranzitivasuma

asumá (a ~) vb., ind. prez. 3 asúmă verb tranzitivasuma

asumà v. a lua asupră-și: a asuma răspunderea faptului. verb tranzitivasumà

ASUMÁ, asúm, vb. I. Tranz. A lua ceva asupra sau pe seama sa; a se angaja să îndeplinească ceva. A-și asuma o răspundere. – Din fr. assumer, lat. assumere. verb tranzitivasuma

ASUMÁ, asúm, vb. I. Tranz. (Construit cu dativul) A lua (ceva) asupra sau pe seama sa; a se angaja să îndeplinească ceva. A-și asuma un drept. ▭ Comuniștii și-au asumat măreața sarcină istorică de a conduce lupta popoarelor împotriva cercurilor imperialiste, care merg contra dorinței sfinte a popoarelor de a menține pacea. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 47. verb tranzitivasuma