înșelăcĭúne f. (d. înșelat, part. d. înșel). Acțiunea de a înșela, fraudă: șarlataniĭ trăĭesc din înșelăcĭune (saŭ cu înșelăcĭunea). substantiv femininînșelăcĭune
înșelăciune f. 1. acțiunea de a (se) înșela; 2. mijloc întrebuințat pentru a înșela. substantiv femininînșelăciune
ÎNȘELĂCIÚNE, înșelăciuni, s. f. Inducere în eroare, înșelătorie; p. ext. escrocherie, fraudă. – Înșela + suf. -ăciune. substantiv femininînșelăciune
| înșelăciune | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | înșelăciune | înșelăciunea |
| plural | înșelăciuni | înșelăciunile | |
| genitiv-dativ | singular | înșelăciuni | înșelăciunii |
| plural | înșelăciuni | înșelăciunilor | |