întrebuința, întrebuințez v. r. (sport) a-și apăra în mod corect șansele într-o confruntare. verb tranzitivîntrebuința
întrebuințà v. 1. a face uz, a se servi de; 2. a da de lucru: fabrica întrebuințează mulți oameni. [V. trebuință]. verb tranzitivîntrebuințà
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința. verb tranzitivîntrebuința
întrebuințéz v. tr. (d. trebuință). Fac uz, mă servesc de: întrebuințez cuțitu ca să taĭ pîne [!]. Daŭ ocupațiune, daŭ de lucru: această fabrică întrebuințează mulțĭ lucrătorĭ. Fac să se consume, să treacă: a întrebuința apa la spălat, a întrebuințat treĭ zile pînă să ajungă. verb tranzitivîntrebuințez
întrebuința | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)întrebuința | întrebuințare | întrebuințat | întrebuințând | singular | plural | ||
întrebuințând | întrebuințați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | întrebuințez | (să)întrebuințez | întrebuințam | întrebuințai | întrebuințasem | |
a II-a (tu) | întrebuințezi | (să)întrebuințezi | întrebuințai | întrebuințași | întrebuințaseși | ||
a III-a (el, ea) | întrebuințează | (să)întrebuințai | întrebuința | întrebuință | întrebuințase | ||
plural | I (noi) | întrebuințăm | (să)întrebuințăm | întrebuințam | întrebuințarăm | întrebuințaserăm | |
a II-a (voi) | întrebuințați | (să)întrebuințați | întrebuințați | întrebuințarăți | întrebuințaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | întrebuințează | (să)întrebuințeze | întrebuințau | întrebuințară | întrebuințaseră |