împuternicit definitie

împuternicít, -ă adj. și s. Care are depline puterĭ, plenipotențiar. adjectivîmputernicit

împuternicit m. plenipotențiar, mandatar. adjectivîmputernicit

ÎMPUTERNICÍT, -Ă, împuterniciți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) autorizată a săvârși ceva în numele altcuiva; mandatar. – V. împuternici. adjectivîmputernicit

împuternicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 să împuterniceáscă verb tranzitivîmputernici

împuternicì v. 1. a prinde puteri, a întări; 2. a da puteri depline. verb tranzitivîmputernicì

ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic. verb tranzitivîmputernici

împuternicésc v. tr. Autorizez, daŭ puterĭ depline. V. refl. Rar. Mă întăresc, prind putere. verb tranzitivîmputernicesc

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiîmputernicit

împuternicit		masculin		feminin
împuternicit		nearticulat	articulat	nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	împuternicit	împuternicitul	împuternicită	împuternicita
nominativ-acuzativ	plural	împuterniciți	împuterniciții	împuternicite	împuternicitele
genitiv-dativ	singular	împuternicit	împuternicitului	împuternicite	împuternicitei
genitiv-dativ	plural	împuterniciți	împuterniciților	împuternicite	împuternicitelor

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z