deplin definitie

deplín, -ă adj. (de și plin). Complet, perfect, întreg: învățat deplin, fericire deplină, victorie deplină. Adv. În mod deplin: îs deplin (saŭ pe deplin) convins, fericit. adjectivdeplin

deplín (de-plin) adj. m., pl. deplíni; f. deplínă, pl. deplíne adjectivdeplin

deplin a. complet, întreg. [Lit. plin de tot]. ║ adv. cu totul, absolut: pe deplin mulțumit. adjectivdeplin

DEPLÍN, -Ă, deplini, -e, adj., adv. 1. Adj. Întreg, complet² (1); desăvârșit, perfect. 2. Adv. De tot, în întregime, pe de-a-ntregul, complet. ♦ (Pop.) Așa cum trebuie, cum se cuvine. Face slujba deplin. – De⁴ + plin. adjectivdeplin

DEPLÍN², -Ă, deplini, -e, adj. Întreg, complet, desă­vîrșit, perfect, neștirbit. Nu era stăpîn deplin pe piciorul stîng. DUMITRIU, N. 59. Nimic n-ar putea măsura mai bine dimensiunile misterioase ale lumii ca ascultarea atentă, in liniștea deplină a nopții, a marelui dialog dintre ape și pietre. BOGZA, C. O. 136. Luptătorii cauzelor drepte vor biruința deplină. CAMIL PETRESCU, T. III 324. Ea e stăpină deplină pe veniturile ei. REBREANU, R. I 190. ♦ Ajuns la maturitate. Primăvara toate sînt proaspete, dar nu depline. DELAVRANCEA, A. 5. adjectivdeplin

DEPLÍN¹ adv. De tot, în întregime, pe de-a-ntregul, cu totul, în mod desăvîrșit, complet. Ziua se întunecase deplin și asfințise luceafărul de sară. SADOVEANU, D. P. 24. Voi ce purtați cupa la gură, Ah ! deșertați cupa deplin ! ALECSANDRI, P. III 84. ◊ (Determinînd un adjectiv) Cînd am fost deplin vindecat... am ieșit în lume și mi-am căutat regimentul. SADOVEANU, P. M. 125. Și-ntr-un coșciug de-argint te-au pus Deplin armat. COȘBUC, P. I 148. ◊ (Precedat de prep. «pe») Era într-un tîrgușor de munte și se simțea pe deplin restabilit. GALACTION, O. I 606. Nu putea să o săvîrșească pe deplin, căci turnul se surpa. ISPIRESCU, L. 295. O frunte... corect boltită, care coincide pe deplin cu fața într-adevăr plăcută. EMI­NESCU, N. 35. ♦ (Popular) Așa cum trebuie, cum se cere. Face slujba deplin. HODOȘ, P. P. 164. adjectivdeplin