taifas definitie

taĭfás n., pl. urĭ (ngr. taĭfás, ceată, d. turc. ar. taĭfa, ceată, echipaj de corabie; sp. taifa. Cp. cu cetărez, cuvînt, vorbă). Fam. Vorbă (conversațiune) lungă și fără grijă: a te pune, a ședea la taĭfas. V. tală și iliș. substantiv neutrutaĭfas

taifás s. n., pl. taifásuri substantiv neutrutaifas

taifas n. 1. sindrofie, conversațiune familiară: după masă se puseră la taifas AL.; 2. pl. vorbe goale, palavre: șed la taifasuri pe divan AL. [Gr. mod. TAIFÁS, ceata, sindrofie, de unde convorbire (cf. cuvânt)]. substantiv neutrutaifas

TAIFÁS, taifasuri, s. n. Conversație familiară, intimă, pe teme minore; flecăreală, pălăvrăgeală plăcută; taifet. – Din ngr. taïfás. substantiv neutrutaifas