speranță definitie

SPERÁNȚĂ s.f. Nădejde. ♦ (Fam.) Persoană capabilă, de la care se așteaptă mult în viitor. [< it. speranza]. substantiv femininsperanță

SPERÁNȚĂ s. f. 1. nădejde. ◊ încredere în viitor, în reușita cuiva. 2. (fam.) om capabil, de la care se așteaptă mult în viitor. (< it. speranza) substantiv femininsperanță

speránță s. f., g.-d. art. speránței; pl. speránțe substantiv femininsperanță

*speránță f., pl. e (fr. espérance, it. speranza). Nădejde, așteptarea uneĭ fericirĭ: am sperantă că va veni. Obiectu acesteĭ așteptărĭ: asta e unica mea speranță. substantiv femininsperanță

speranță f. 1. nădejde, așteptarea unui bine: speranța piere cea din urmă în om; 2. ființă sau lucru în care se speră: e unica mea speranță. substantiv femininsperanță

SPERÁNȚĂ, speranțe, s. f. Sentiment de încredere în rezolvarea favorabilă a unei acțiuni, în realizarea unei dorințe; nădejde, sperare. ◊ Expr. În speranța că... = nădăjduind că..., având încredere că... ♦ Încredere în viitorul, în reușita cuiva. ♦ Persoană tânără și talentată ori capabilă de la care se așteaptă realizări mari în viitor. – Din it. speranza. substantiv femininsperanță

Buna-Speranță (Capul de) f. cap la extremitatea meridională a Africei, supranumit Capul Furtunelor, ocolit pentru întâia oară de către Vasco de Gama (1497). substantiv femininbunasperanță