rotocol definitie

rotocól și -gól n., pl. oale (met. din tîrcol și torocală. V. otrocol. Cp. și cu rostogol și vîrcol). Vest. Lucru rătund [!]: copiiĭ aŭ tăĭat rotogoale de hîrtie, locomotiva scotea rotogoale de fum. V. volbură și sul. adjectivrotocol

rotocól¹ (pop.) adj. m., pl. rotocóli; f. rotocoálă, pl. rotocoále adjectivrotocol

rotocól² s. n., pl. rotocoále adjectivrotocol

rotocol n. cerc, disc circular. [Compus sinonimic ibrid, format din lat. rota și slav. ocol]. adjectivrotocol

ROTOCÓL, -OÁLĂ, rotocoli, -oale, s. n., adj. (Pop.) 1. S.n, Imagine, contur, figură sau corp în formă de disc, de cerc sau de inel. ◊ Loc. adv. În rotocol = în spirală. 2. S. n. Mișcare circulară; rotire, învârtire. ◊ Expr. A da rotocoale cuiva (sau la ceva) = a se învârti în jurul cuiva (sau a ceva); a jindui la cineva sau la ceva, a-i da târcoale. 3. Adj. Care are forma unui cerc; rotund. [Var.: rotogól, -oálă adj., s. n.] – Roată + ocol. adjectivrotocol

a băga rotocoale expr. a fuma adjectivabăgarotocoale