RIDÍCUL, -Ă adj. v. ridicol. adjectivridicul
*ridícul, -ă adj. (lat. ridiculus, d. ridére, a rîde. V. deriziune). Care (fără intențiune) te face să rîzĭ, demn de luat în rîs: a cădea în ridicul, a zugrăvi ridiculu. Adv. A vorbi ridicul. V. comic. adjectivridicul
ridicul a. vrednic de râs: om ridicul ║ n. 1. ceeace e ridicul: 2. batjocură: a se expune ridiculului. adjectivridicul
RIDÍCUL, -Ă adj. v. ridicol. adjectivridicul
ridicul adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | ridicul | ridiculul | ridiculă | ridicula |
plural | ridiculi | ridiculii | ridicule | ridiculele | |
genitiv-dativ | singular | ridicul | ridiculului | ridicule | ridiculei |
plural | ridiculi | ridiculilor | ridicule | ridiculelor |