maximal definitie

*máxim, -ă adj. (lat. máximus, din *mágtimus, superlativu d. magnus, mare, major, maĭ mare. V. major). Cel maĭ mare, maĭ înalt (în opoz. cu minim): forța, ĭuțeala maximă. S. f., pl. e (d. lat. máxima, fem. d. máximus, întrebuințat ca subst. în evu mediŭ subînțelegînd sententia). Precept, sentență [!], aforizm [!], cugetare, zicătoare, adevăr exprimat pe scurt saŭ regulă de purtare a cuĭva (deviză): maximele luĭ La Rochefoucauld îs codu egoizmuluĭ [!]. S. n., pl. e. Cel maĭ înalt grad, cea maĭ mare intensitate, extensiune saŭ cantitate considerată ca limită: maximu ĭuțeliĭ, furiiĭ, pedepseĭ, prețuluĭ. Legea maximuluĭ, legea care fixează taxa maximă care se poate încasa. – Ca adv. se întrebuințează latinu maximum, [n. d. máximus], cel mult: o temperatură de máximum 8 grade deasupra luĭ zero, o pedeapsă de maximum zece anĭ. Se zice și ca s. n. fără pl. un máximum de pedeapsă. – Și maximal (germ. maximal-). adjectivmaxim

MAXIMÁL, -Ă adj. Referitor la un maxim; maxim. ◊ Preț maximal = preț maxim îngăduit de o lege. [< fr. maximal]. adjectivmaximal

maximál¹ adj. m., pl. maximáli; f. maximálă, pl. maximále adjectivmaximal

maximál² (înv.) s. n., pl. maximále adjectivmaximal

maximal a. în gradul cel mai înalt. ║ m. maximalist, alt nume dat bolșevicilor. V. bolșevic. adjectivmaximal

MAXIMÁL, -Ă, maximali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Maxim² (1). ◊ Preț maximal = preț a cărui depășire este interzisă de lege. 2. S. n. (Ieșit din uz) Tabel care conținea prețurile fixate de stat pentru mărfurile micilor producători. – Din fr. maximal. adjectivmaximal