mahala definitie

mahalá (mahalále), s. f. – Suburbie, periferie. – Mr. măhală, megl. maală. Tc. (arab.) mahalle (Miklosich, Türk. Elem., II, 121; Roesler 599; Șeineanu, II, 242; Berneker, II, 5; Lokotsch 1350; Ronzevalle 159), cf. ngr. μαχαλᾶς, alb. mahaljë, bg., sb. mahala. – Der. mahalagiu, s. m. (persoană care trăiește la mahala; vulgar, grosolan); mahalagesc, adj. (de mahala): mahalagioaică, s. f. (femeie vulgară); mahalagism, s. n. (cuvînt sau expresie trivială). Mală, s. f. (stradă), folosit în Banat, este dubletul lui mahala, din sb. mala (Candrea). substantiv femininmahala

mahalá f. (turc. mahala, d. ar. mahalle și mehalle; ngr. mahalás, bg. sîrb. mahala). Fam. Cartier, suburbie. substantiv femininmahala

mahalá s. f., art. mahaláua, g.-d. art. mahalálei; pl. mahalále, art. mahalálele substantiv femininmahala

mahala f. 1. cartier, suburbie: câțiva feciori de boieri băteau mahalalele ziua și noaptea GHICA; 2. locuitorii unei mahalale: a sculat mahalaua în picioare [Turc. mahalla]. substantiv femininmahala

MAHALÁ, mahalale, s. f. 1. Cartier (mărginaș) al unui oraș; periferie. ◊ Loc. adj. De mahala = care aparține sau este specific mahalalei; p. ext. de rând, vulgar, grosolan. 2. P. ext. Populația unei mahalale (1). – Din tc. mahalle. substantiv femininmahala