intransigent definitie

INTRANSIGÉNT, -Ă adj. Neînduplecat, necruțător, incoruptibil. [Cf. fr. intransigeant, it. intransigente]. adjectivintransigent

*intransigént, -ă adj. (d. transigent). Care nu transige: partid politic intransigent. adjectivintransigent

intransigént adj. m., pl. intransigénți; f. intransigéntă, pl. intransigénte adjectivintransigent

intransigent a. și m. care nu face nici o concesiune. adjectivintransigent

INTRANSIGÉNT, -Ă, intransigenți, -te, adj. Care nu se abate de la o anumită linie adoptată, care nu acceptă concilieri sau compromisuri; incoruptibil. – Din fr. intransigeant. adjectivintransigent

INTRANSIGÉNT, -Ă, intransigenți, -te, adj. Care nu se abate cu nici un chip de la o anumită linie, care nu acceptă concilieri sau compromisuri, care nu cedează; neîmpăcat, neînduplecat, necruțător, neîngăduiior. Leninismul învață partidele comuniste să fie intransigente față de orice deviere oportunistă și naționalistă, să nu to­lereze pe împăciuitoriști și capitulanți. GHEORGHIU-DEJ, Art. CUV. 445. Rechizitoriul violent al lui Nicolaie Bălcescu împotriva castei dominante și poziția sa intransigentă au făcut ca izgonirea lui din țară să fie prelungită. SADOVEANU, E. 52. Intransigent și îndrăzneț în acțiunile mari, dascălul... era cuprins de sfiiciune cînd vorbea. CAMIL PETRESCU, O. II 529. adjectivintransigent