inocență definitie
- Vezi aici mai multe sinonime inocență
- Vezi aici mai multe rime inocență
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cu in
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cu ino
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cu ță
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cu nță
INOCÉNT, -Ă adj. 1. Nevinovat, curat, naiv; candid. 2. (Ironic) Simplu; ignorant. [< fr. innocent, it. innocente, lat. innocens]. adjectivinocent
inocént adj. m., pl. inocénți; f. inocéntă, pl. inocénte adjectivinocent
*inocént, -ă adj. (fr. innocent, lat. innocens, -éntis, nevătămător, d. in-, ne, și nocére, a vătăma). Nevinovat, lipsit de culpă: acuzatu fu recunoscut inocent (saŭ ca inocent). Lud, simplu, naiv, candid, neștiutor de răŭ: un copil inocent. Fără răutate: glumă inocentă. Benign, inofensiv: remediŭ inocent. Jocurĭ inocente, micĭ jocurĭ de societate. Sfințiĭ inocențĭ (saŭ ca subst. inocențiĭ), ceĭ 14,000 de pruncĭ ucișĭ din ordinu luĭ Irod, care spera că va fi ucis și Hristos pintre [!] eĭ, după cum zice evanghelistu Mateĭ. adjectivinocent
inocent a. nevinovat. adjectivinocent
INOCÉNT, -Ă, inocenți, -te, adj. Curat la suflet, căruia nu i se poate imputa nimic; care exprimă nevinovăție; candid. + (Ir.) Naiv, simplu; ignorant. – Din fr. innocent, lat. innocens,-ntis. adjectivinocent
INOCÉNT, -Ă, inocenți, -te, adj. 1. (Despre persoane) Nevinovat, curat la suflet, candid; (despre manifestări ale oamenilor) care dovedește nevinovăție, curățenie sufletească. Știa că bolnavul redevine un copil, cu toate poftele și mulțumirile inocente ale unui copil. C. PETRESCU, Î. II 47. Fata dormea fericită, cu surîsul ei inocent pe buze. BART, E. 161. Clară E privirea-ți inocentă sub a genelor umbrire. EMINESCU, O. I 51. Un zîmbet... atît de inocent trecu peste fața lui. id. N. 34. ◊ (Adverbial) Sorbind cu deliciu ceaiul... ei își petrec inocent timpul ! CARAGIALE, O. III 141. 2. Fig. (Ironic) Naiv, simplu; ignorant. O ia cu mine prea de sus, de sus de tot... zice că sînt inocent în materie. GHEREA, ST. CR. III 204. adjectivinocent
INOCÉNȚĂ s.f. Nevinovăție, curățenie; candoare. [Cf. fr. innocence, it. innocenza, lat. innocentia]. substantiv feminininocență
*inocénță f., pl. e (lat. in-nocentia). Nevinovăție, lipsă de culpă: inocența unuĭ acuzat. Simplicitate, naivitate, candoare: inocența copiilor. Lipsă de răutate: inocența uneĭ glume. Benignitate, inofensivitate: inocența unuĭ remediŭ. Cu inocență, cu naivitate: a spune cu inocență o enormitate. substantiv feminininocență
inocénță s. f., g.-d. art. inocénței substantiv feminininocență
inocență f. nevinovăție. substantiv feminininocență
INOCÉNȚĂ, inocențe, s. f. Curățenie sufletească, nevinovăție; candoare. ♦ (Ir.) Naivitate, simplitate; ignoranță. – Din fr. innocence, lat. innocentia. substantiv feminininocență
INOCÉNȚĂ s. f. 1. Nevinovăție; curăție sufletească, candoare. Am pierdut chiar amintirea inocenței de-altădată. MACEDONSKI, O. I 11. Paloarei tale raza inocenței eu i-am dat. EMINESCU, O. I 29. După acuzarea femeii acesteia, judecătorii începură a se îndoi despre inocența mea. BOLINTINEANU, O. 407. 2. Fig. (Ironic) Naivitate, simplitate; ignoranță. substantiv feminininocență
INOCENTÁ, inocentéz, vb. I. Tranz. A declara (pe cineva) nevinovat, a-l prezenta ca neștiutor; a dezvinovăți, a justifica. (< fr. innocenter) verb tranzitivinocenta
*inocentá (a ~) vb., ind. prez. 3 inocenteáză verb tranzitivinocenta
INOCENTÁ, inocentez, vb. I. Tranz. A declara nevinovat, a dezvinovăți. – Din fr. innocenter. verb tranzitivinocenta
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiinocență
| inocență | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | inocență | inocența |
| plural | inocențe | inocențele | |
| genitiv-dativ | singular | inocențe | inocenței |
| plural | inocențe | inocențelor | |