imaș definitie

imáș (imáșuri), s. n. – Izlaz, pășune. Mag. nyomás (Cihac, II, 508; Philippide, Principii, 64; Șeineanu, Rom., XXX, 549; DAR), cu n- dispărut, datorită unor sintactice, ca *în nimaș › în imaș. substantiv neutruimaș

imáș n., pl. urĭ și e (ung. nyomás, călcare, cîmp destinat pășuniĭ, nyom, urmă, călcătură. Cp. cu bătătură, toloacă și pistă). Est. Izlaz [!], păscătoare, loc de pășune lîngă sat. V. suhat. substantiv neutruimaș

imáș, -uri, s.n. – Teren necultivat folosit pentru pășunat; izlaz. – Din magh. nyomás (DER, DEX). substantiv neutruimaș

imáș s. n., pl. imáșuri substantiv neutruimaș

imaș n. Mold. islaz: mână boii la izvoare și-i paște la imaș AL. [Ung. NYOMÁS, printr’o formă intermediara NIMAȘ (cf. un nimaș = un imaș)]. substantiv neutruimaș

IMÁȘ, imașuri, s. n. Teren necultivat pe care crește iarbă, folosit pentru pășunat; izlaz, pășune, suhat. – Din magh. nyomás. substantiv neutruimaș

IMÁȘ, imașuri, s. n. Porțiune de pămînt necultivată, folosită ca pășune comună pentru toate vitele unui sat; izlaz. Ulicioarele strîmte, împrejmuite de răchiți, arătau la capătul lor imașuri largi. CAMILAR, N. II 24. Se auzeau de la imașuri tălăngile somnoroase picurînd duios. SADOVEANU, O. I 67. Un mîndru flăcăuaș Mînă boii la izvoare și îi paște la imaș. ALECSANDRI, P. A. 121. substantiv neutruimaș