goliciune definitie

golicĭúne f. (d. gol, golit). Starea omuluĭ, gol, nuditate. Lipsă de oamenĭ, de arborĭ, de mobile; golicĭunea uneĭ țărĭ, uneĭ case. substantiv feminingolicĭune

goliciúne s. f., g.-d. art. goliciúnii; pl. goliciúni substantiv feminingoliciune

goliciune f. 1. starea celui gol; 2. starea plantei desfrunzite, a casei deșertate. substantiv feminingoliciune

GOLICIÚNE, goliciuni, s. f. 1. Starea omului gol²; p. ext. părțile goale ale trupului. ♦ Starea omului sărac. 2. Starea unui loc gol², lipsit de vegetație, sărac, pustiu. 3. Fig. Aspectul real (și neplăcut, crud) al unui lucru, al unei soluții etc. – Gol² + suf. -iciune. substantiv feminingoliciune

GOLICIÚNE, goliciuni, s. f. 1. Starea omului gol; nuditate; p. ext. părțile goale ale trupului. Ici și colo a ei haină s-a desprins din sponci ș-arată Trupul alb în goliciunea-i, curăția ei de fată. EMINESCU, O. I 79. Lumînărică îi aduce stofe bogate, el care n-are decît o haină stremțoasă ce abia îi copere goliciunea trupului. NEGRUZZI, S. I 253. ◊ Fig. Expunînd această mizerie în toată goliciunea ei, autorul a căutat să trezească revolta vie a tuturor acelora pentru care degradarea omului, îndobi­tocirea lui de către exploatarea capitalistă, constituie o rușine a omenirii. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 159, 2/4. ♦ Starea omului zdrențăros, cu hainele rupte. Mitrea se rușina de goliciunea lui. În docar se afla și doamna Didina. SADOVEANU, M. C. 40. 2. (Rar) Lipsă, gol². Înăuntru, un pat de lemn mize­rabil; două scaune de paie... Un aer de goliciune și sărăcie învăluia toate cele. D. ZAMFIRESCU, R. 79. substantiv feminingoliciune