fiară definitie

fiáră (fiáre), s. f. – Animal sălbatic, bestie. – Mr. hiară. Lat. fĕra (Pușcariu 601; Candrea-Dens., 582; REW 3264; DAR); cf., it., sp. fera, fr. fier. – Der. fieros, adj. (feroce, crud), creație artificială (sec. XIX), pe baza fr. féroce; fieroșie, s. f. (ferocitate), termen literar; fioros, adj. (feroce; înspăimîntător, cutremurător), cuvînt identic cu fieros, însă popular și modificat prin confuzie cu fior (ultimul sens este artificial și literar; totuși dicționarele îl derivă pe fioros de la fior). Fieratec și înfieratic, adj. (sălbatic, crud), par a fi der. personali ai lui Dosoftei (sec. XVII). substantiv femininfiară

fiară, fiare s. f. cătușă. substantiv femininfiară

fĭáră, V. feară. substantiv femininfĭară

fiáră (fia-) s. f., g.-d. art. fiárei; pl. fiáre substantiv femininfiară

fiară f. 1. animal răpitor, animal sălbatic; 2. fig. om crud; 3. fiară-verde, geniu dușman omului: fiară-verde să-l gonească ! AL. [Lat. FERA]. substantiv femininfiară

feáră (est) și fĭáră (vest) f., pl. feare, fĭare (lat. fĕra, vgr. thér; it. fera, fiera, pv. pg. fera, sp. fiera. V. panteră). Animal sălbatic carnivor, ca ursu, lupu ș. a. (Maĭ rar despre erbivore [!]). Fig. Om feroce. V. vită, dihanie. substantiv femininfeară

FIÁRĂ, fiare, s. f. Animal sălbatic mare; bestie. ♦ Fig. Om extrem de rău, de crud, de violent. – Lat. fera. substantiv femininfiară

FIÁRĂ, fiare, s. f. Animal sălbatic, de pradă. Îmbul­ziți la prag, vînătorii căutau să vadă fiara între stîncile sure din prăpastie. SADOVEANU, F. J. 374. Un ger de-ți îngheța inima!... Nici fiara flămîndă nu îndrăznea să iasă din ascunzătoarea ei. BUJOR, S. 55. O dată pleacă împăratul la vînat după fiare, cu o sumedenie de curteni. CARAGIALE, O. III 102. ♦ Fig. Om rău, crud. – Pronunțat: fia-, - Pl. și: (rar) fiere (ODOBESCU, S. III 149). – Variantă: (regional) hiáră (GORJAN, H. II 33) s. f. substantiv femininfiară

brilioancă f. Tr. plantă numită obișnuit iarba fiarelor. [Origină necunoscută]. substantiv femininbrilioancă

iarba-fiarelor – (bot.; mag.) Plantă miraculoasă prezentă în folclorul românesc, capabilă să deschidă orice lacăt, să ajute la descoperirea comorilor, sau să traducă limba păsărilor și a tuturor dobitoacelor (Evseev 2001). (#med.#) Plantă otrăvitoare folosită ca leac în medicina populară (Cynanchum vincetoxicum): „Ie-mă, mândruț, ie-mă, dragă, / Că io-s fata fetelor / Și știu iarba serălor” (Țiplea 1906: 422). substantiv femininiarbafiarelor

!iárba-fiárelor (plantă) s. f. art., g.-d. art. iérbii-fiárelor substantiv femininiarba-fiarelor