fatal definitie

FATÁL, -Ă adj. 1. Care aduce nenorocire, moarte; funest. ♦ Nefericit, nenorocit. 2. Care nu se poate înlătura, inevitabil. [< fr. fatal, it. fatale, lat. fatalis]. adjectivfatal

FATÁL, -Ă adj. 1. care aduce nenorocire, moarte; funest. ◊ nefericit, nenorocit. 2. care nu poate fi înlăturat. (< fr. fatal, lat. fatalis) adjectivfatal

*fatál, -ă adj. (lat. fatalis, d. fatum, destin). Care trebuĭe să se întîmple inevitabil, de care nu poțĭ scăpa: termin fatal. Fig. Funest, nenorocit: ambițiune fatală. Care termină (ucide): lovitură fatală. Adv. În mod fatal. adjectivfatal

fatál adj. m., pl. fatáli; f. fatálă, pl. fatále adjectivfatal

fatal a. 1. care trebue neapărat să se întâmple, de care nu se poate scăpa: termen fatal; 2. fig. funest, dezastros. adjectivfatal

FATÁL, -Ă, fatali, -e, adj. 1. Care are urmări nenorocite pentru cineva sau ceva; care pricinuiește moartea; funest. Greșeală fatală. Lovitură fatală. ♦ Nefericit, nenorocit, trist. Deznodământ fatal. 2. Care se consideră că este fixat de destin; care nu poate fi înlăturat; inevitabil. 3. Care provoacă o atracție irezistibilă (și nefericită). Femeie fatală. – Din fr. fatal, lat. fatalis. adjectivfatal

FATÁL, -Ă, fatali, -e, adj. 1. Care are urmări neno­rocite. Vei vedea cît de fatală-i dușmănia celorlalți Cînd deasupra lor talentul ți-a dat aripi să te-nalți. VLAHUȚĂ, O. A. 75. O, noapte fatală! O, noapte cumplită! ALEXANDRESCU, M. 40. ♦ Care pricinuiește moartea. După un fatal duel, A. Pușkin, poetul rus, a murit. NEGRUZZI, S. I 336. ♦ Nefericit, nenorocit. Sfîrșit fatal. 2. De neînlăturat, inevitabil. Lumea trecutului de prejudecăți... a ajuns la finele evoluției ei fatale, ca toate alcătuirile omenești. SADOVEANU, E. 18. Toate relele ce sînt într-un mod fatal legate de o mînă de pămînt... Mult mai mult îi vor atrage decît tot ce ai gîndit. EMINESCU, O. I 136. adjectivfatal