cirac definitie

cirác (ciráci), s. m. – 1. Client, protejat, favorit. – 2. Rubedenie, neam. – 3. Servitor, slugă. – 4. Discipol, adept. – Mr. cirac, megl. ciărac. Tc. çirak (Cihac, II, 566; Roesler 608; Șeineanu, II, 133; Meyer 446; Lokotsch 426; Ronzevalle 76); cf. ngr. τσιράϰι, alb. čirak. – Der. ciraclîc, s. n. (înv., protecție, favoare; ucenicie), din tc. çiraklik; ciracladiseală, s. f. (înv., învățătură, instruire). substantiv masculincirac

cirac, ciraci s. m. (intl.) 1. coleg de breaslă. 2. complice. 3. coleg de pușcărie. 4. v. cajbec. substantiv masculincirac

cirác m. (turc. [d. pers.] čirak, čerak, elev; ngr. tseráki, alb. bg. sîrb. čirak, ung. csirák). Vechĭ. Azĭ iron. Protejat, favorit. Om de casă, client. Ucenic, elev. Agent. V. ortac. substantiv masculincirac

cirác s. m., pl. ciráci substantiv masculincirac

cirac m. 1. protejatul sau favoritul cuiva: elciii scot la maidan fiecare câte un cirac GHICA; 2. om de casa, client: ciracii vornicului ajung boieri mari AL.; 3. ucenic: gradele profesionale erau înainte: cirac, calfă, meșter. [Turc. ČYRAK, lit. făclie sau favorit (care e îngrijit ca o lampă)]. substantiv masculincirac

CIRÁC, ciraci, s. m. 1. Elev, discipol, ucenic. 2. (Depr.) Persoană care își însușește în mod mecanic vederile, părerile etc. cuiva. 3. (Înv.) Om de încredere al cuiva. – Din tc. çirak. substantiv masculincirac

CIRÁC, ciraci, s. m. 1. (învechit și popular) Elev, discipol, ucenic. Nu tîrzie vreme, s-a arătat la lucirea mohorîtă a sfîrșitului de zi și Dănilă baciul, împreună cu ciracii lui pe care-i convocasem la otac. SADOVEANU, O.A. II 236. Eu mă silesc... să-i învăț cîte în lună și în soare, fiindcă am voit să-i scot ciraci ai mei. ISPIRESCU, L. 273. 2. (Depreciativ) Persoană care urmează în mod servil pe cineva, împărtășind vederile și părerile aceluia. 3. (Învechit și arhaizant) Om de încredere, favorit, protejat al cuiva. Însuși eu voi face nunta, după cum am mai făcut. M-eți fi ciraci. HASDEU, R. V. 34. ♦ (În regimul burghezo-moșieresc) Om de casă, slugă veche (boierească). – Variantă: cireác (ALECSANDRI, Ț. 1435) s. m. substantiv masculincirac