cais definitie

caís (caíși), s. m. – Pom fructifer. Tc. kayisi (Roesler 594; Șeineanu, II, 76; Lokotsch 1012; Meyer 173; Ronzevalle 130); cf. ngr. ϰαϊσί, alb. kais, bg., sb. kaisija. Cuvîntul tc. provine la rîndul său din gr. ϰασσία. – Der. caisă, s. f. (fruct de cais); caisiu, adj. (de culoarea caisei); caisînă, s. f. (Banat, caisă), din mag. kajszin (Candrea). substantiv masculincais

CAÍS, caiși, s. m. Arbore originar din Asia, cultivat pentru fructele sale (Prunus armeniaca). – Ngr. kaisi. substantiv masculincais

caís m. (d. caisă). Munt. vest Zarzăr. Munt. est. Mold. Zarzăr care face poame cu sîmburele dulce și mult maĭ marĭ de cît zarzărele. – În Olt. cáis. substantiv masculincais

caís s. m., pl. caíși substantiv masculincais

cais m. pom scurt din clasa rozaceelor, originar din Azia (Armenia), încolțește în climele temperate (Prunus armeniaca). [Turc. KAISI, printr’un intermediar grec modern. substantiv masculincais

CAÍS, caiși, s. m. Arbore fructifer din familia rozaceelor, cu flori albe cu nuanțe roz, care apar înaintea frunzelor, cultivat pentru fructele sale (Armeniaca vulgaris). – Din caisă (derivat regresiv). substantiv masculincais

CAÍS, caiși, s. m. Arbore fructifer din familia rozaceelor, originar din Asia, cultivat pentru fructele sale (Primus armeniaca). Țara noastră... Da, frumoasă e, nimic de zis; Parc-o simți, aici, lingă fereastră, Adunată-n floarea de cais. FRUNZĂ, în POEZ. N. 236. ◊ (Poetic) Caișii ascultă Cu flori la urechi. LESNEA, C. D. 99. Caișii zîmbesc sub ninsori. MACEDONSKI, O. I 225. substantiv masculincais