tuturéz n., pl. e și urĭ (var. din titirez). Trans. Mic bucĭum copilăresc de scoarță de alun. temporartuturez
ȚUȚURÁ, țúțur, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage pe cineva de păr sau de ureche. verb tranzitivțuțura
țuțura | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)țuțura | țuțurare | țuțurat | țuțurând | singular | plural | ||
țuțurând | țuțurați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | țuțur | (să)țuțur | țuțuram | țuțurai | țuțurasem | |
a II-a (tu) | țuțuri | (să)țuțuri | țuțurai | țuțurași | țuțuraseși | ||
a III-a (el, ea) | țuțură | (să)țuțurai | țuțura | țuțură | țuțurase | ||
plural | I (noi) | țuțurăm | (să)țuțurăm | țuțuram | țuțurarăm | țuțuraserăm | |
a II-a (voi) | țuțurați | (să)țuțurați | țuțurați | țuțurarăți | țuțuraserăți | ||
a III-a (ei, ele) | țuțură | (să)țuțure | țuțurau | țuțurară | țuțuraseră |