șterț n., pl. urĭ (germ. sterz, coadă, mîner, toartă). Trans. Lopățica cu care se amestecă jintița în căldare (numită tăŭjar la R. S. și ștircă la Hațeg). Ghĭoagă (V. melesteŭ). Lampă de umblat pin [!] mină (numită și ștearț). V. opaiță. substantiv femininșterț
ștírcă f., pl. ĭ (cp. cu șterț). Hațeg. Șterț. Dolj. Mustuitor, brighidăŭ. substantiv femininștircă
ștircă | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | ștircă | știrca |
plural | știrci | ștircile | |
genitiv-dativ | singular | știrci | ștircii |
plural | știrci | ștircilor |