șpăltuíre s. f., g.-d. art șpăltuírii; pl. șpăltuíri substantiv femininșpăltuire
ȘPĂLTUÍRE, șpăltuiri, s. f. Acțiunea de a șpăltui și rezultatul ei; șpăltuit. – V. șpăltui. substantiv femininșpăltuire
șpăltuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șpăltuiésc, imperf. 3 sg. șpăltuiá; conj. prez. 3 să șpăltuiáscă verb tranzitivșpăltui
ȘPĂLTUÍ, șpăltuiesc, vb. IV. Tranz. A despica în grosime pieile de tăbăcărie, în cursul procesului de prelucrare. – Din germ. spalten. verb tranzitivșpăltui
șpăltuire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | șpăltuire | șpăltuirea |
plural | șpăltuiri | șpăltuirile | |
genitiv-dativ | singular | șpăltuiri | șpăltuirii |
plural | șpăltuiri | șpăltuirilor |