ȘPRAIȚUÍ vb. tr. a sprijini temporar cu șpraițuri cofrajele unei construcții sau o săpătură. (< germ. spreizen) verb tranzitivșpraițui
șpraițuí (a ~) (reg.) (șprai-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șpraițuiésc, imperf. 3 sg. șpraițuiá; conj. prez. 3 să șpraițuiáscă verb tranzitivșpraițui
ȘPRAIȚUÍ, șpraițuiesc, vb. IV. Tranz. A sprijini temporar cu șpraițuri malurile unei săpături sau porțiuni dintr-o construcție. – Din germ. spreizen. verb tranzitivșpraițui
șprăițuit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | șprăițuit | șprăițuitul | șprăițuită | șprăițuita |
plural | șprăițuiți | șprăițuiții | șprăițuite | șprăițuitele | |
genitiv-dativ | singular | șprăițuit | șprăițuitului | șprăițuite | șprăițuitei |
plural | șprăițuiți | șprăițuiților | șprăițuite | șprăițuitelor |