șoșoí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 șóșoie, imperf. 3 sg. șoșoiá; conj. prez. 3 să șóșoie substantiv masculinșoșoi
ȘOȘOÍ, șoșoi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă; a șopti. 2. Tranz. A spune, a comunica ceva încet. – Formație onomatopeică. verb tranzitivșoșoi
șoșoi | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)șoșoi | șoșoire | șoșoit | șoșoind | singular | plural | ||
șoșoind | șoșoiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | șoșoi | (să)șoșoi | șoșoiam | șoșoii | șoșoisem | |
a II-a (tu) | șoșoi | (să)șoșoi | șoșoiai | șoșoiși | șoșoiseși | ||
a III-a (el, ea) | șoșoie | (să)șoșoiai | șoșoia | șoșoi | șoșoise | ||
plural | I (noi) | șoșoim | (să)șoșoim | șoșoiam | șoșoirăm | șoșoiserăm | |
a II-a (voi) | șoșoiți | (să)șoșoiți | șoșoiați | șoșoirăți | șoșoiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | șoșoie | (să)șoșoie | șoșoiau | șoșoiră | șoșoiseră |
șoșoi | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | șoșoi | șoșoind |
plural | șoșoie | șoșoi | |
genitiv-dativ | singular | șoșoire | șoșoi |
plural | șoșoit | șoșoie |