șirincă definitie

șiríncă, șirinci, (șerincă, șârincă), s.f. – 1. Fâșie îngustă de pământ arabil (comun în Trans.). 2. Basma, năframă, batic (Săpânța, Rona); pândzătură (ALR 1973: 640): „Nu ți-i ruptă șerinca / Că ți-i ruptă inima” (Memoria 2001: 106). Sens exclusiv în Maramureș. 3. Batistă; năfrămucă, jeșcăndău (ALR 1969: 60). – Din ucr. šyrynka, rus. șirinka (DEX). substantiv femininșirincă

șiríncă f., pl. ĭ și e (rut. rus. širinka, basma). Dos. ș. a. Azĭ Maram. Maramă, basma de îmbrobodit: șirince de taftă atîrnă la colțu icoanelor (Ĭorga, Negoț, 61). Șirincă de pămînt, șurină. – Și -ngă. În Bihor și Mold. nord șurincă, șușăniță. substantiv femininșirincă

șiríncă (reg.) s. f., g.-d. art. șiríncii; pl. șirínci substantiv femininșirincă

ȘIRÍNCĂ, șirinci, s. f. (Reg.) Fâșie îngustă de pământ (arabil); hat, răzor. – Din ucr. šyrynka, rus. șirinka. substantiv femininșirincă