SATÍR, satiri, s. m. Fiecare dintre divinitățile rustice din mitologia greacă, reprezentată printr-o ființă cu corp omenesc acoperită cu păr, cu coarne și picioare de țap (sau de cal), care personifica instinctele brutale. ♦ Epitet dat unui om cinic și desfrânat. [Acc. și: sátir] – Din fr. satyre, lat. Satyrus. substantiv masculinsatir
SATÍR s.m. (Mit.) Divinitate a pădurilor imaginată cu o față bestială, cu corpul păros, cu picioare și coarne de țap. ♦ (Fig.) Om desfrânat, libidinos; cinic. [Acc. și sátir. / < fr. satyre, lat. satyrus, gr. satyros]. substantiv masculinsatir
satír s. m., pl. satíri substantiv masculinsatir
SATÍR s. m. 1. (mit.) divinitate secundară, imaginată ca un monstru cu corpul păros, cu picioare și coarne de țap. ♦ reprezentare plastică a unei asemenea divinități. 2. (fig.) om desfrânat, libidinos. (< fr. satyre, lat. satyrus, gr. satyros) substantiv masculinsatir
* sátir m. (vgr. sátyros, lat. sátyrus). Mit. Un semizeŭ care locuia în pădurĭ, avea copite și coarne de țap și mergea în ceața luĭ Bacu. Fig. Om foarte libidinos. – Fals satír (fr. satyre). substantiv masculinsatir
satir m. 1. Mit. semi-zeu care locuia în păduri și avea copite și cornițe de țap; 2. fam. om foarte desfrânat. substantiv masculinsatir
SATÍR, satiri, s. m. Divinitate rustică din mitologia greacă, reprezentată printr-o ființă cu corp omenesc acoperită cu păr, cu coarne și picioare de țap (sau de cal), care personifica instinctele brutale. ♦ Epitet dat unui om cinic și desfrânat. [Acc. și: sátir] – Din fr. satyre, lat. Satyrus. substantiv masculinsatir
șatî́r m. (turc. șatyr). Vechĭ. Un fel de lacheŭ care mergea înaintea marilor demnitarĭ. – Și satî́r (după pronunțarea ngr.) și satîráș, satiráș. temporarșatîr
șatî́r m. (turc. șatyr). Vechĭ. Un fel de lacheŭ care mergea înaintea marilor demnitarĭ. – Și satî́r (după pronunțarea ngr.) și satîráș, satiráș. temporarșatîr