șacal definitie

ȘACÁL s.m. Animal sălbatic carnivor care trăiește în haite în Africa, în Asia și în Caucaz, hrănindu-se mai ales cu hoituri. [< fr. chacal, cf. tc. çakal]. substantiv masculinșacal

ȘACÁL s. m. 1. mamifer carnivor, asemănător cu lupul, care trăiește în haite în Africa, Asia meridională și Caucaz, hrănindu-se cu hoituri. 2. (fig.) om rapace, josnic. (< fr. chacal) substantiv masculinșacal

șacál (șacáli), s. m. – Mamifer carnivor sălbatic, asemănător cu lupul (Canis aureus). – Var. înv. ceacal. Fr. chacal, var. (sec. XVIII) direct din tc. çakal. substantiv masculinșacal

șacal, șacali s. m. 1. (intl.) polițist. 2. persoană rapace / josnică. substantiv masculinșacal

*șacál m., pl. lĭ (fr. chacal, d. turc. çakal, care vine d. pers. šaghal). Un animal carnivor sălbatic (mijlociŭ între cîne [!] și vulpe) care umblă noaptea în cete, atacă vitele micĭ și mănîncă și mortăcĭunĭ. (Trăĭește pin [!] Africa și Orient și chear [!] pînă la Dunăre). – La Cant. ceacal (d. turc.). substantiv masculinșacal

șacál s. m., pl. șacáli substantiv masculinșacal

șacal m. un fel de câine sălbatic din Orient, care noaptea urlă trist și nesuferit. substantiv masculinșacal

ȘACÁL, șacali, s. m. 1. Mamifer carnivor sălbatic asemănător cu lupul, dar mai mic decât acesta, cu coada mai scurtă și cu botul ascuțit, care trăiește în nordul Africii, în sudul Asiei și în sudul Europei și se hrănește cu animale mici și cu hoituri (Caniș aureus). 2. Epitet pentru o persoană rapace, hrăpăreață, josnică. – Din fr. chacal. substantiv masculinșacal