înșomoltocí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înșomoltocésc, imperf. 3 sg. înșomoltoceá; conj. prez. 3 să înșomoltoceáscă verb tranzitivînșomoltoci
înșomoltăcésc și -océsc v. tr. (d. șomoltoc). Est. Fam. Fac șomoltoc: a înșomoltoci niște peticĭ. verb tranzitivînșomoltăcesc
înșomoltoci | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)înșomoltoci | înșomoltocire | înșomoltocit | înșomoltocind | singular | plural | ||
înșomoltocind | înșomoltociți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | înșomoltocesc | (să)înșomoltocesc | înșomoltoceam | înșomoltocii | înșomoltocisem | |
a II-a (tu) | înșomoltocești | (să)înșomoltocești | înșomoltoceai | înșomoltociși | înșomoltociseși | ||
a III-a (el, ea) | înșomoltocește | (să)înșomoltoceai | înșomoltocea | înșomoltoci | înșomoltocise | ||
plural | I (noi) | înșomoltocim | (să)înșomoltocim | înșomoltoceam | înșomoltocirăm | înșomoltociserăm | |
a II-a (voi) | înșomoltociți | (să)înșomoltociți | înșomoltoceați | înșomoltocirăți | înșomoltociserăți | ||
a III-a (ei, ele) | înșomoltocesc | (să)înșomoltocească | înșomoltoceau | înșomoltociră | înșomoltociseră |