*veșnicésc și înveșnicésc v. tr. (după eternizez). Rar. Eternizez. – Răŭ scris vecĭnicesc. verb tranzitivveșnicesc
înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă verb tranzitivînveșnici
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic. verb tranzitivînveșnici
înveșnicésc, V. veșnicesc. verb tranzitivînveșnicesc
înveșnicit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | înveșnicit | înveșnicitul | înveșnicită | înveșnicita |
plural | înveșniciți | înveșniciții | înveșnicite | înveșnicitele | |
genitiv-dativ | singular | înveșnicit | înveșnicitului | înveșnicite | înveșnicitei |
plural | înveșniciți | înveșniciților | înveșnicite | înveșnicitelor |