înverșunát, -ă adj. Foarte furios: labele fĭareĭ celeĭ înverșunate (Sov. 228), luptă înverșunată. Adv. A lupta înverșunat. – În vest învĭe-. adjectivînverșunat
ÎNVERȘUNÁT, -Ă, înverșunați, -te, adj. Îndârjit, necruțător, neînduplecat; aprig. – V. înverșuna. adjectivînverșunat
înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză verb tranzitivînverșuna
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”. verb tranzitivînverșuna
înverșunéz (est) și învĭerșunéz (vest) (lat. *in-versionare [d. in-vérsio, -ónis, 1. inversiune, 2. transpozițiune, 3. ironie]. Cp. cu cășunez, tușinez, vĭerșun). Înfuriĭ grozav, fac să persiste în furie: vorba asta l-a înverșunat tare. V. refl. Mă înfuriĭ grozav: soldațiĭ, înverșunîndu-se, aŭ tras o salvă în mulțime. Persist în îndărătnicie: el se înverșuna să înainteze, dar puterile îl părăsiră. verb tranzitivînverșunez
înverșunat | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | înverșunat | înverșunatul | înverșunată | înverșunata |
plural | înverșunați | înverșunații | înverșunate | înverșunatele | |
genitiv-dativ | singular | înverșunat | înverșunatului | înverșunate | înverșunatei |
plural | înverșunați | înverșunaților | înverșunate | înverșunatelor |