învecinat a. vecin, din apropiere. adjectivînvecinat
ÎNVECINÁT, -Ă, învecinați, -te, adj. Care se învecinează cu cineva sau cu ceva; vecin. – V. învecina. adjectivînvecinat
!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză verbînvecina
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin. verbînvecina
învecinéz v. tr. (d. vecin). Fac vecin. V. refl. Mă fac vecin. Îs vecin: noĭ ne învecinăm cu voĭ, via noastră se învecinează cu a voastră. verbînvecinez
învecinat | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | învecinat | învecinatul | învecinată | învecinata |
plural | învecinați | învecinații | învecinate | învecinatele | |
genitiv-dativ | singular | învecinat | învecinatului | învecinate | învecinatei |
plural | învecinați | învecinaților | învecinate | învecinatelor |