întăritór, -oáre adj. Care întărește. S. n., pl. oare. Tonic, fortificant, medicament întăritor. adjectivîntăritor
întăritór adj. m., pl. întăritóri; f. sg. și pl. întăritoáre adjectivîntăritor
întăritor a. 1. care întărește; 2. fig. care desfată sufletește. adjectivîntăritor
ÎNTĂRITÓR, -OÁRE, întăritori, -oare, adj. (Despre medicamente) Care dă puteri, care fortifică organismul; tonic, fortifiant. ◊ (Substantivat, n.) Medicul i-a dat un întăritor. – Întări + suf. -tor. adjectivîntăritor
întăritor | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | întăritor | întăritorul | întăritoare | întăritoarea |
plural | întăritori | întăritorii | întăritoare | întăritoarele | |
genitiv-dativ | singular | întăritor | întăritorului | întăritoare | întăritoarei |
plural | întăritori | întăritorilor | întăritoare | întăritoarelor |