întâmpinat definitie

întímpin (est) și întî́mpin¹ (vest), a -á v. tr. (d. timpină, tîmpină, darabană, care suna cînd armatele se cĭocneaŭ, se întimpinaŭ). Întîlnesc, merg înaintea cuĭva ca să-l primesc: copiiĭ l-aŭ întîmpinat pe tatăl lor, poporu l-a întîmpinat cu pîne [!] și sare pe domn. Previn, apuc în ainte [!], preîntimpin: a întîmpina o boală, o nenorocire. Obĭectez, ripostez: „nu mă tem”, întimpină el. Daŭ peste, întîlnesc: a întimpina marĭ dificultățĭ. Suport, preîntimpin, fac față: a întimpina cheltuĭelile. – Vechĭ timp-, tîmp- și tump-. verb tranzitivîntimpin

întî́mpin, V. întimpin. verb tranzitivîntîmpin

întâmpinà v. 1. a merge înaintea cuiva: ieși să-l întâmpine; 2. a primi cu onoruri: norodul îl întâmpină cu bucurie NEGR.; 3. a preveni: acei boieri au întâmpinat râsbunarea sa OD.; 4. fig. a face o obiecțiune: la acestea el întâmpină următoarele; 5. a da peste: a întâmpina piedici, greutăți; 6. a suporta: a întâmpina cheltueli. [Termen primitiv militar: a ieși înaintea cuiva cu tâmpine, a-l primi în sunetul instrumentelor]. verb tranzitivîntâmpinà

ÎNTÂMPINÁ, întấmpin, vb. I. 1. Tranz. A-i ieși cuiva înainte pentru a-l primi. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Înv. și reg.) A (se) întâlni. 2. Tranz. Fig. A i se ivi cuiva necazuri, obstacole în calea unei realizări. 3. Tranz. Fig. A suporta; a face față unor cheltuieli, unor obligații. 4. Tranz. (Înv.) A ieși cu oaste în calea dușmanului pentru a-l ataca. 5. Intranz. și tranz. (Înv.) A replica, a răspunde. [Var.: întimpiná vb. I] – În + tâmpină. verb tranzitivîntâmpina

întîmpiná (întấmpin, întâmpinát), vb. – 1. A i se ivi cuiva un obstacol sau un dușman. – 2. A preveni, a prevedea. – 3. A replica, a răspunde. – 4. A ieși cuiva înainte pentru a-l primi. – 5. A afla, a găsi. – 6. (Refl.) A se întîlni, a da pe față. – Var. înv. tîmpina, (în)tîmpina. De la tîmpi „a toci”, cu suf. -ina, ca clăti › clătina, smuci › smăcina, roși › rușina etc. Pentru semantism, cf. ostîmpi „a da la o parte” sau sb. stupiti „a toci” › „a opri”. Celelalte der. propuse par mai puțin probabile: din gr. ὑπαντάω „a întîlni” (Cihac, II, 666); de la un lat. *tempināre (Byhan 32), din lat. *in-tropāre, cu înlocuirea suf. ināre (Crețu 339). Mai acceptată în general, der. de la tîmpină (Candrea, Éléments, 26; JB, V, 337; Pușcariu, Dacor., II, 762; DAR; Scriban) nu este satisfăcătoare, deoarece sensul etimologic („a primi cu muzică de tobițe”) nu pare firesc, nepotrivindu-se cu condițiile istorice ale rom., și nu apare cu nici un sens înv. sau actual al cuvîntului, în ciuda afirmației contrare din DAR. etimonul sl. tǫpanŭ (Rosetti, III, 56), nu e probabil. Der. îmtîmpinare, s. f. (întîlnire, primire; prevenire; obiecție, observație; epilepsie); întîmpinat, s. n. (boală nedefinită a oamenilor și vitelor); întîmpinătură (var. întunchinătură), s. f. (reumatism poliarticulat acut), numit astfel datorită caracterului său brusc, cf. întînitură; tîmpiș, adv. (înv., de ajutor), der. neclară, folosit rar în sec. XVII; preîntîmpina, vb. (a preveni, a anunța), der. modern, format pe baza fr. prévenir. verb tranzitivîntîmpina

întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină verb tranzitivîntâmpina