însăilát (-să-i-) s. n. adjectivînsăilat
ÎNSĂILÁT2, -Ă, însăilați, -te, adj. Cusut provizoriu. ♦ Fig. Făcut în mod superficial, provizoriu; înjghebat, improvizat. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilát, -ă adj.] – V. însăila. adjectivînsăilat
ÎNSĂILÁT1 s. n. Însăilare. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilát s. n.] – V. însăila. adjectivînsăilat
însăilá, însăilez, vb. tranz. – A coase provizoriu. – Cuvânt autohton (Russu 1981). verb tranzitivînsăila
însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză verb tranzitivînsăila
însăilà v. 1. a coase cu împunsături rare, a prinde cu ață pe unde are să se coase la urmă: a însăila rochea; 2. a împreuna: am însăilat bucățelele ISP.; 3. fig. a începe a face. [V. saià]. verb tranzitivînsăilà
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia. verb tranzitivînsăila
însăĭléz v. tr. (got. insailjan, a lega cu funiĭ. V. sailă, saĭa 2 și sălai. Cp. și cu ung. szál, ață). Înșulăresc, cos cu împunsăturĭ rare și în mod provizoriŭ: a însăila o rochie. verb tranzitivînsăĭlez
însăilat | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | însăilat | însăilatul | însăilată | însăilata |
plural | însăilați | însăilații | însăilate | însăilatele | |
genitiv-dativ | singular | însăilat | însăilatului | însăilate | însăilatei |
plural | însăilați | însăilaților | însăilate | însăilatelor |