însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre substantiv masculin și femininînsoțitor
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor. substantiv masculin și femininînsoțitor
însoțitor | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | însoțitor | însoțitorul | însoțitoare | însoțitoarea |
plural | însoțitori | însoțitorii | însoțitoare | însoțitoarele | |
genitiv-dativ | singular | însoțitor | însoțitorului | însoțitoare | însoțitoarei |
plural | însoțitori | însoțitorilor | însoțitoare | însoțitoarelor |