înrobíre s. f., g.-d. art. înrobírii; pl. înrobíri substantiv femininînrobire
ÎNROBÍRE, înrobiri, s. f. Acțiunea de a înrobi și rezultatul ei. – V. înrobi. substantiv femininînrobire
înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă verb tranzitivînrobi
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob. verb tranzitivînrobi
înrobire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | înrobire | înrobirea |
plural | înrobiri | înrobirile | |
genitiv-dativ | singular | înrobiri | înrobirii |
plural | înrobiri | înrobirilor |