ÎNOTĂTÚRĂ, înotături, s. f. (Pop.) Înotare. – Din înota + suf. -(ă)tură. substantiv femininînotătură
înotătură | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | înotătură | înotătura |
plural | înotături | înotăturile | |
genitiv-dativ | singular | înotături | înotăturii |
plural | înotături | înotăturilor |