înăbúș și -ésc, a -í v. tr. (sîrb. nabušiti, a se unfla [!], cu înț. luĭ înăduș. – El înăbușă, sî înăbúșe. V. bușesc). Vest. Înăduș, sufoc, asfixiez. Fig. Reprim: a înăbuși o răscoală. V. refl. Mă înăduș: s´a înăbușit și a murit. Est. (năbușesc). Năpădesc, inund, podidesc: l-aŭ năbușit lăcrămile [!]. V. intr. Mă revărs, năboĭesc, năvălesc: rîurile, Tătariĭ aŭ năbușit. – Și înn- și înắbuș. verb tranzitivînăbuș
ÎNNĂBUȘÍ, înnắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira, a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli prin violență manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Își înnăbuși un geamăt (SADOVEANU). 4. Tranz. (În expr.) A înnăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – Din în- + năbuși. verb tranzitivînnăbuși
înnăbușì v. 1. a nu putea răsufla: se înnăbușe aici; 2. V. năbușì. verb tranzitivînnăbușì
înnăbuși | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)înnăbuși | înnăbușire | înnăbușit | înnăbușind | singular | plural | ||
înnăbușind | înnăbușiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | înnăbuș | (să)înnăbuș | înnăbușeam | înnăbușii | înnăbușisem | |
a II-a (tu) | înnăbuși | (să)înnăbuși | înnăbușeai | înnăbușiși | înnăbușiseși | ||
a III-a (el, ea) | înnăbușă | (să)înnăbușeai | înnăbușea | înnăbuși | înnăbușise | ||
plural | I (noi) | înnăbușim | (să)înnăbușim | înnăbușeam | înnăbușirăm | înnăbușiserăm | |
a II-a (voi) | înnăbușiți | (să)înnăbușiți | înnăbușeați | înnăbușirăți | înnăbușiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | înnăbușă | (să)înnăbușe | înnăbușeau | înnăbușiră | înnăbușiseră |