ÎNNOÍT, -Ă, înnoiți, -te, adj. 1. Făcut din (sau ca) nou; reparat. ♦ Îmbrăcat cu ceva nou. 2. Fig. Schimbat, primenit, împrospătat. – V. înnoi. adjectivînnoit
înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă verb tranzitivînnoi
înnoì v. 1. a face nou (înlocuind cele vechi), a restaura; 2. a cumpăra din nou: să ne cârpim, că nu putem să ne tot înnoim PANN. verb tranzitivînnoì
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou. verb tranzitivînnoi
înoĭésc v. tr. (d. noŭ). Fac din noŭ, înlocuĭesc, schimb, restaurez: a înoi o haĭnă, un gard. V. refl. Mă îmbrac în haĭna noŭă. – Și înnoĭesc. Greșit reînoĭesc. verb tranzitivînoĭesc
înnoit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | înnoit | înnoitul | înnoită | înnoita |
plural | înnoiți | înnoiții | înnoite | înnoitele | |
genitiv-dativ | singular | înnoit | înnoitului | înnoite | înnoitei |
plural | înnoiți | înnoiților | înnoite | înnoitelor |