ÎNLĂCRĂMÁ vb. I v. înlăcrima. verbînlăcrăma
înlăcrăméz (mă) v. refl. Mă umflu de lacrămĭ: ochĭ înlăcrămațĭ. V. lăcrămez. verbînlăcrămez
înlăcrăma | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)înlăcrăma | înlăcrămare | înlăcrămat | înlăcrămând | singular | plural | ||
înlăcrămând | înlăcrămați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | înlăcrămez | (să)înlăcrămez | înlăcrămam | înlăcrămai | înlăcrămasem | |
a II-a (tu) | înlăcrămezi | (să)înlăcrămezi | înlăcrămai | înlăcrămași | înlăcrămaseși | ||
a III-a (el, ea) | înlăcrămează | (să)înlăcrămai | înlăcrăma | înlăcrămă | înlăcrămase | ||
plural | I (noi) | înlăcrămăm | (să)înlăcrămăm | înlăcrămam | înlăcrămarăm | înlăcrămaserăm | |
a II-a (voi) | înlăcrămați | (să)înlăcrămați | înlăcrămați | înlăcrămarăți | înlăcrămaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | înlăcrămează | (să)înlăcrămeze | înlăcrămau | înlăcrămară | înlăcrămaseră |